Despre noi

Echipa Opticlinic Med a luat naștere în anul 2011 cu scopul de a oferi asistență medicală oftalmologică de cea mai bună calitate.
Am pornit la drum cu o echipă restrânsă. În prezent, mulțumită încrederii și rezultatelor excepționale obținute în urma tratamentelor clinice și chirurgicale, am extins activitatea clinicii. În clinica noastră funcționează acum 3 cabinete oftamologice și un bloc operator.
Întreaga noastră activitate se definește prin progres tehnic și tehnologic, pregătire continuă și specialiști calificați.
La Opticlinic Med vei avea parte de personal medical profesionist, grijă față de pacienți și tratamente în conformitate cu cele mai noi protocoale, folosind cea mai modernă aparatură.
Aceasta este garanția că diagnosticul și tratamentul diferitelor afecțiuni oftalmologice vor fi realizate cu succes.
Pentru că ne dorim ca toți pacienții să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate, venim în ajutorul acestora printr-un contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Datorită acestei colaborări, pacienții se pot prezenta la clinică, în vederea efectuării unei programări, implicit a unei consultații, cu bilet de trimitere emis de către medicul de familie sau medicul specialist.
Opticlinic Med este locul în care vei găsi cele mai bune soluții pentru a-ți menține sănătatea ochilor, dar și tratamente pentru a-ți îmbunătăți sau restabili vederea.
Te invităm să apelezi cu încredere la serviciile Opticlinic Med și să te convingi de calitatea serviciilor pe care le vei primi.

Misiunea noastră
Alături de echipa noastră de medici specialiști ne dorim să oferim un sistem integrat de servicii medicale de prevenție, diagnostic, tratament și chirurgie, folosind cele mai moderne și performante echipamente. Oferim pacienților soluții eficiente pentru orice problemă de sănătate prin profesionalism, siguranță și transparență.